Trei persoane au fost rănite și o persoană încarcerată a fost declarată decedată, manevrele de resuscitare fiind încheiate fără succes, într-un accident produs vineri seară în cartierul Gura Câmpului, din municipiul Mediaş, informează ISU Sibiu. Potrivit sursei citate, se intervine de urgenţă cu un echipaj de pompieri, unul de descarcerare şi un echipaj SMURD pentru acordarea asistenţei medicale celor patru victime.
„ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj de pompieri, un echipaj de descarcerare și un echipaj Smurd, în municipiul Mediaș, cartier Gura Câmpului, la accident rutier, pentru descarcerarea și acordarea asistenței medicale a 4 victime dintre care una încarcerată, inconștientă”, transmit reprezentanții ISU Sibiu. Potrivit primelor informaţii, soferul unui autoturism a pătruns pe contrasens, a intrat in coliziune cu un turism condus regulamentar din sens opus, iar acesta din urma a fost lovit in spate de un al treilea turism, condus in regim TAXI, fara clienti. Soferul autoturismului condus regulamentar are 32 de ani și a fost rănit. De asemenea, șoferul autoturismului taxi are 39 de ani și nu a suferit vătămari corporale. Şoferul de 36 de ani din comuna Ațel, care a pătruns pe contrasens şi-a pierdut viaţa în impact.